Sa intelegem legile gandirii

Puterea Subconstientului 03Fiecare om ar trebui să înțeleagă cât mai bine legile gandirii; mai exact modul cum funcționează mintea noastră și în special partea latentă a minții, respectiv subconștientul. Doar astfel va putea să trăiască în armonie cu natura, fericit și senin. Fiecare persoană poate să-și folosească forța imensă a subconștientului său ca pe un sprijin care să servească scopurilor sale într-o manieră optimă. Doar cunoscand ” legile gandirii ” și modul cum funcționează subconștientul, fiecare persoană își poate modela caracterul exact așa cum dorește, poate trăi în calm și liniște, și își poate atinge întotdeauna țelurile.

De aceea, este recomandat să gândiți numai bine și să faceți pe cât posibil numai bine. Serviți, iubiți și dăruiți. Căutați fericirea altora, căci ceea ce veți culege va fi propria voastră fericire. Circumstanțele vieții, oportunitățile și mediul vă vor deveni atunci favorabile.

În schimb, dacă veți adopta o atitudine egoistă și negativă, rănindu-i pe cei din jur, provocând scandal, bârfind, lovind pe la spate, dacă îi exploatați pe ceilalți, sau dacă tot ceea ce faceți cauzează doar durere, durere veți culege. Cu timpul, circumstanțele vor deveni nefavorabile, iar mediul ostil. Aceasta este legea acțiunii și reacțiunii naturii: ”mai devreme sau mai târziu veți culege ce ați semănat: ați semănat gânduri negative, veți trăi experiențe neplăcute”.

          Prin puterea și forța gândului, omul își făurește caracterul și destinul. Oricând ne putem schimba modul de a gândi. Acest lucru stă, în permanență, la îndemâna noastră. Un caracter urât poate fi transformat într-unul bun prin emiterea unor gânduri pozitive, iar circumstanțele defavorabile pot deveni circumstante favorabile prin înfăptuirea binelui și printr-o gândire pozitivă! La toate acestea trebuie adăugată încrederea. Cu cât încrederea în propriile forțe și în reușită este mai mare, cu atât experiențele viitoare pe care le veți trăi vor fi mai bune.

Legea fundamentala a vieții care îți permite dezvoltarea și progresul, cea care generează forță și bucurie este ”Legea încrederii depline în sine”. Încrederea numai într-un ajutor exterior atrage (spre exemplu în prieteni, părinți), mai devreme sau mai târziu, suferință. Orice problemă am avea, rezolvarea acesteia trebuie să vină din interiorul nostru, respectiv din subconștient, acesta fiind într-o legătură permanentă cu divinitatea.

Pe cât îti este posibil, urmărește să nu crezi niciodată că ceva sau cineva îți poate face rău. Căci tot ceea ce gândesti intens și crezi cu fermitate că ți se va întâmpla, se va realiza numai datorită încrederii tale. Nefericirea în care crezi, complăcându-te să o consideri fatală, va atrage noi nefericiri. Neșansa în care crezi va atrage alte neșanse. De ceea ”de ce îti este frică nu vei scăpa” ci vei atrage, mai devreme sau mai târziu, tocmai ceea ce crezi că ți se va întâmpla, iar această tragică desfășurare va fi realizată de subconștientul tu care va executa în mod criptic ceea ce gândesti și crezi cu fermitate.

Înțelegând bine acest aspect, încearcă să elimini din tine orice frică, fiindcă o ființă temătoare este o ființă slabă, iar o ființă slabă este un pericol nu numai pentru ea însăși, ci chiar pentru întreaga ambianță în care trăiește, căci o va “polua” cu energiile sale psihice negative. Să crezi cu o convingere de nezdruncinat, în puterea gigantică a subconștientului tău, de a te inspira, vindeca sau susține, în orice direcție, permițându-ți astfel să-ți armonizezi existența. Ce vei gândi aceea ți se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu. Schimbă-ți fundamental modul de a gândi și vei constata cu uimire că îti poti îmbunătăți viața.

De asemenea, este foarte important de stiut ca una dintre legile gandirii este asumarea raspunderii si constientizarea faptului ca suntem singurii raspunzatori pentru ceea ce ni se intampla. Din acest motiv, atunci cand lucrurile nu merg asa cum ne dorim, nu trebuie sa privim in jurul nostru pentru a găsii vinovații ci trebuie în primul rând să privim în interiorul nostru și să realizăm cu ce am greșit, ce erori de gândire am făcut. Doar procedând astfel, vom identifica erorile și le vom putea corecta.

Concluzionand, legile gandirii se refera la gandire pozitiva, incredere in fortele proprii si asumarea raspunderii!

 

Cristian

Daca ti a placut articolul ” legile gandirii ” lasa-ne un mesaj:

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Subiectul

Mesaj


 

Pentru înscriere la cursurile de dezvoltare personala ”Mind4You” completati formalul de mai jos!

Nume

Prenume

Varsta

Profesia

Adresa de email

Telefon

Ati mai participat la alte cursuri de dezvoltare personala (Da/Nu)

Care sunt ultimile studii pe care le-ati absolvit:
LiceuFacultatePostuniversitareDoctorale

 

 

Views – 7783

Un comentariu

  1. Comentariu de adrian:

    Sa gandim pozitiv si s afacem o lume mai buna!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *